Prea prost, prea de la tara!

            Dimineata, mult prea dimineata! Iau o cafea de la tonomatul din statie si "ma arunc" in 43 cu directia "munca".
            Sorb din cafea, privesc in gol pe geam si ma gandesc la ziua ce ma asteapta. E prima zi dupa concediu, o zi pe care o urasc enorm. Altii urasc zilele de luni. Sau de vineri. Eu nu. Eu urasc prima zi dupa concediu cu o pasiune greu de egalat. Si am 2-3 zile pe an ca asta.
            Deodata, de undeva din spatele meu, se aud acorduri de manele. Creierul mi se scurt-circuiteaza si nu rezist - imi intorc capul. Un nene in jur de 30-35 ani, cu cateva fire de par albe, tricou cu briz-briz-uri mov si cacaturi lucitoare, pe care scrie ceva in italiana, blugi cu enspe mii de fermoare, buzunare si buzunarele (ei nu-si cumpara blugi, ei isi cumpara buzunare) si adidasi albi, cu limba pusa peste blug pe care se citeste clar: "Xzin-xiang". Piesa superba ne-o "difuza" cu ajutorul telefonului! "Prea prost, prea de la tara!" - e prima apreciere care-mi trece prin cap. Imi intorc privirea si inchid ochii, incercand sa ma concentrez din nou pe ura pe care o port acestei zile. Un tip solid, inalt, gen 1.90 si 100 de kile, zbiara: "Bah, inchide telefonul sau il mesteci!".
            Si se facu liniste! Atat de liniste incat auzeai din spate radioul din cabina soferului setat pe Radio Doina... Ce mi-e geam, ce mi-e fereastra!?